Cum faci să nu faci nimic toată vara


La mijlocul lui iunie încă nu te gîndești la asta: abia ai ieșit din sesiune, ai licență, ai practică sau mai ai vreo două săptămîni de ieșit la bere cu prietenii, tot așa pînă se mai liniștesc apele. Apoi îți dai seama că cele 25 de apeluri pierdute în ultima săptămînă sînt de la mama, care te întreaba dacă ești vie și dacă n-ai de gînd să vii pe-acasă. Și cum toți s-au cam împrăștiat pe la casele lor, te pornești și tu cu valiza-n spate către ”cuibul părintesc”. Nu stai mai mult de-o săptămînă, fiindcă îți dai seama cu părere de rău că nu mai ai 16 ani, că vecinul de la etajul trei nu mai e așa de drăguț și că ceea ce se numește „club” în orășelul tău nu e decît o crîșmă prăpădită, ghiftuită cu minori și alcoolici. În sfîrșit, gașca ta își revine și mergeți pe-o săptămînă la mare, unde, chipurile, te distrezi. Cu forțe noi și cu nisip în păr, îți aduci aminte că mai ai o datorie de îndeplinit: cea față de patrie. Și te apuci să scoți țara din comunism sau comunismul din țară. Odată misiunea îndeplinită, poți să te mai relaxezi o săptămînă, la mare sau la munte. Și cînd ți-e lumea mai dragă și te gîndești că ar fi bine să faci ceva și pentru dezvoltarea ta personală, îți dai seama cu dezamăgire că din vacanța ta cea mai mare nu mai rămas decît o lună și-un pic. O lună în care nu te angajeaza nimeni(termenul fiind prea mic) și școlile de vară le-ai ratat(formularele se trimit, de obicei, la începutul verii).

Ce-mi mai rămîne să fac? Aștept sugestii. Rapid.

4 reacții:

FD spunea...

articolul e chiar cool...:)
intr-o luna sint multe de facut : reciteste -l pe Dumas , -l mai vezi pe Diesel in ultimul film , dute la andries...:)))))))))
succese!

PS daca-ti spun cum am pierdut eu timpul vara asta o sa crezi ca ai avut o vacanta pe cinste.

Anonim spunea...

Sa scrii mai des pe blog si sa-mi accepti mesajele mele anterioare...:)

Anastasia spunea...

@FD:Merci. Cred ca chiar asta o sa fac, o sa ma apuc de citit in nebunie;)
@Victor:Despre scris pe blog - nu stiu, vorbeste cu lenea mea, ca ea e de vina. Dar nu inteleg despre care mesaje anterioare vorbesti:(

Anonim spunea...

Nu stiu. Fa si tu ceva inedit. Eu alerg zi de zi, mananc, dorm, citesc, stau si discut cu oamenii de pe strada si ai strazii... incerc sa descopar un Cluj pe care nu am avut timp si ochi un an de zile sa o fac...