Blog în paragină

Trei săptămîni fără nici un cuvînt. Sărmanul meu blog geme uitat și bolnav ca un alcoolic pe arșiță: tocmai ieșit ”de la bar”, zăcînd amețit pe sub un gard prăfuit. Eu în schimb am avut lucruri mai serioase de făcut, de mers la mare, de întîlnit cu prietenii, de dat niște chefuri. După care, decazată în grabă, sub țipetele ascuțite ale femeilor de serviciu din cămin (”Domnișoară, plecați odată! Sînteți ultima din cămin, într-o oră vreau camera goală!”), m-am dus s-o văd pe mama. Mama tot acolo era, unde am lăsat-o și ultima dată: acasă. Ca de obicei, făcea curat, mîncare și politică. Adică se certa cu vecinele pentru binele și viitorul „țării”. Vecinele însă, au doar Moldova1 și NIT la televizor, așa că-i degeaba. Oricum, toată lumea numai despre politică vorbește, mai ales cei „trecuți prin multe, care au văzut viața” și toți au impresia că dețin adevărul absolut, iar în momentul în care le aduci niște argumente mai solide, se uită mirați la tine, dau din mînă a lehamite și zic cu o mutră sictirită: „ia mai dă-o naibii de politică, că oricine o veni la putere, tot pe spinarea noastră o să stea!”, apoi încep să se vaiete despre cît de puțin plouă la ei. La magazin, între cumpărarea unei mături și o rugăminte „să mă treci la caiet, că mîine imi trimite Liuda bani” tot despre copiii ăia neastîmpărați care au dat foc la Parlament se vorbește. Și la dentist, o babă venită din satul vecin îmi face cu degetul, „lasă că am stat și sub democrați pe întuneric, și de-o rublă te duceai pînă la Bălți, te uitai la un film, mîncai o înghețată și veneai înapoi acasă. Amu eu ce fac cu un leu?” Dar are bunul simț să nu-mi arate ce face ea cu leul. Celelalte dau aprobator din cap, iar cea mai bătrînă se tot chinuie cu un copilaș năzbîtios de vreo șase ani, cu durere de dinți și părinți plecați departe.

Tineri sînt puțini și neinformați (e o metodă bună de a evita lexemul „proști”). Cei care sînt gata să facă ceva pot fi numărați pe degetele de la o mînă.

Asta e situația într-un sătuc înfundat din Basarabia, privită cu un singur ochi, ca prin broasca ușii, analizată pe deasupra, pentru că cu cît mai mult te cufunzi în realitatea moldovenească, cu atît mai tare pute.